Redacţia Video din cadrul Agenţiei Naţionale de presă AGERPRES prezintă în documentarul realizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918 cum a fost realizat acest deziderat al românilor.

Povestea pleacă de la contextul istoric internaţional, ajungând la trăirile oamenilor de rând, care şi-au dorit un singur lucru: o ţară în care există acelaşi grai, acelaşi port, aceeaşi simţire, fără graniţe.

Filmările au fost realizate pe teritoriul României, dar şi în Bucovina de Nord şi în Basarabia. Filonul istoric, cu date precise, este păstrat în documentar prin intervenţiile mai multor istorici, care preiau rolul naratorilor, iar latura dramatică, emoţională este pusă în scenă prin intermediul oamenilor care, prin mărturiile lor, evocă momentele trăite de străbunii lor sau chiar de ei.