DECIZIA Nr.229 din 2 iunie 2020 

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate 

Nepublicată 

Valer Dorneanu – preşedinte

Cristian Deliorga – judecător

Marian Enache – judecător

Daniel-Marius Morar – judecător

Mona-Maria Pivniceru – judecător

Gheorghe Stan – judecător

Livia-Doina Stanciu – judecător

Elena-Simina Tănăsescu – judecător

Varga Attila – judecător

Patricia Marilena Ionea – magistrat-asistent 

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.I pct.1, pct.2, pct.5 și pct.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Excepția a fost ridicată direct de Avocatul Poporului și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr.289D/2020. 

2. La apelul nominal se prezintă, pentru Avocatul Poporului, doamna Emma Turtoi, șef serviciu contencios, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. 
3. Magistratul-asistent referă asupra punctului de vedere depus la dosar de președintele Camerei Deputaților, prin care se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, asupra punctului de vedere depus de Guvern, prin care se solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, respectiv asupra înscrisului amicus curiae depus de Cristian-Gabriel Winzer, prin care se susține motivele de neconstituționalitate invocate de Avocatul Poporului. 
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Avocatului Poporului, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 este afectată atât de motive de neconstituționalitate extrinsecă privind încălcarea interdicției de adoptare a ordonanțelor de urgență care afectează drepturi și libertăți fundamentale, respectiv încălcarea principiului legalității, cât și de motive de neconstituționalitate intrinsecă privind încălcarea dreptului la ocrotirea sănătății prin asistență medicală în unitățile sanitare de stat. 
5. În ceea ce privește încălcarea principiului legalității, învederează că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 cuprinde reglementări referitoare la asistența medicală de urgență, astfel că ar fi trebuit solicitat și avizul conform al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, obligație ce rezultă din art.II alin.(2) din Ordonanța de urgență nr.1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, precum și din art.6 și art.7 din Hotărârea Guvernului nr.144/2014 privind organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru suport tehnic. Omisiunea legiuitorului delegat de a solicita acest aviz obligatoriu atrage neconstituționalitatea întregului act normativ. 
6. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate intrinsecă, reprezentanta Avocatului Poporului susține că art.I pct.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 contravine prevederilor constituționale care consacră obligația statului de a asigura ocrotirea sănătății prin asistență medicală în sistemul sanitar de stat. În acest sens, arată că legiuitorul constituant a dat prevalență asistenței medicale asigurate în unitățile sanitare de stat tocmai pentru a constitui o garanție a îndeplinirii obligației sale de a ocroti dreptul la sănătate. Sistemul de asistență medicală trebuie să 

1 

reprezinte o expresie a principiilor enunțate în Constituție la art.1 alin.(3), referitor la caracterul de stat social, art.4 alin.(1) privind solidaritatea cetățenilor, art.34 și art.47 alin.(2) teza a treia. Într-o interpretare sistematică a acestor prevederi constituționale, dreptul la ocrotirea sănătății nu poate fi disociat de dreptul la asistență medicală în unitățile sanitare de stat. În condițiile transferării finanțării și resursei umane către sistemul privat, efectele pe termen mediu și lung vor duce la pauperizarea treptată a sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului persoanelor care nu își permit accesarea serviciilor private la orice servicii medicale. Cele două categorii de furnizori de servicii medicale nu se află pe poziții de egalitate pe piața serviciilor de sănătate, pentru că serviciile medicale private sunt oferite de operatori economici privați al căror scop este maximizarea profitului. Acesta reprezintă un scop legitim atât timp cât nu se realizează din finanțare publică din bugetul de stat și în concurență neloială cu prestatorii de servicii medicale publice. 

7. Cu privire la dispozițiile art.I pct.5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020, arată că acestea sunt contrare celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr.1300 din 13 octombrie 2009, prin care s-a confirmat constituționalitatea unor prevederi din legea sănătății prin care unitățile medicale specializate autorizate din sistemul privat erau excluse de la decontarea tuturor serviciilor de asistență medicală de urgență și transport medical asistat. De asemenea, susține că dispozițiile de lege criticate sunt lipsite de predictibilitate, antrenând liberalizarea sistemului medical de urgență. 8. Referitor la dispozițiile art.I pct.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020, reprezentanta Avocatului Poporului arată că deschiderea posibilității ca structurile medicale de urgență să fie finanțate pentru orice suspiciune de urgență va determina un impact nedorit asupra sistemului național de urgență de stat, cu consecința diminuării capacității statului de a-și proteja cetățenii. 
8. În sfârșit, reprezentanta Avocatului Poporului susține că sintagma „servicii integrate” cuprinsă în art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 este neconstituțională, fiind lipsită de previzibilitate, întrucât această sintagmă nu este definită în legislație, ceea ce lasă loc arbitrariului în stabilirea întinderii acestei noțiuni și a tipului de servicii ce urmează a fi decontate din bugetul de stat către furnizorii privați. 
9. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că sunt întemeiate criticile de neconstituționalitate extrinsecă aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2020. În acest sens, arată că nu a fost solicitat avizul Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, iar potrivit celor statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, principiul legalității consacrat de art.1 alin.(5) din Constituție reprezintă temeiul constituțional al valorificării în cadrul controlului de constituționalitate a normelor de tehnică legislativă, de vreme ce respectarea acestor norme se înfățișează ca o dimensiune a legalității. De asemenea, apreciază că este întemeiată și critica vizând lipsa avizului Consiliului Legislativ, întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 a fost adoptată pe data de 4 februarie 2020, iar proiectul a fost primit la Consiliul Legislativ pe data de 5 februarie 2020. La aceeași dată, Parlamentul, în ședință comună, a retras încrederea Guvernului. Ulterior, pe data de 10 februarie 2020, Consiliul Legislativ a avizat negativ actul normativ. Consideră că lipsa celor două avize atrage neconstituționalitatea în întregime a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2020. 
10. De asemenea, reprezentanta Ministerului Public apreciază ca fiind întemeiate și criticile de neconstituționalitate intrinsecă circumscrise încălcării art.16, art.34 și art.47 alin.(2) din Constituție. În acest sens, arată că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2020 criticate relevă o schimbare de paradigmă în domeniul politicilor de sănătate publică, creând accesul cvasigeneralizat al cetățenilor la servicii medicale în unitățile sanitare private, iar, corelativ, acestor unități li se recunoaște dreptul la decontări din Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate, precum și de la bugetul de stat, într-o modalitate generalizată, iar nu reziduală, așa cum prevedea anterior Legea nr.95/2006. O asemenea reglementare ar fi trebuit să implice și observarea impactului pe care aceste decontări îl au asupra bugetului, astfel încât redistribuirea resurselor financiare publice între sectorul public și cel privat de sănătate să fie realizată pe baze echitabile, fără destabilizarea vădită a sistemului sanitar de stat. Este ceea ce reclamă chiar art.1 din Constituție, care consacră caracterul social al statului român. Prin urmare, reprezentanta Ministerului Public apreciază că modalitatea concretă în care statul își va îndeplini obligațiile minimale ce îi revin pe tărâmul art.47 alin.(2) din Constituție este plasată sub semnul precarității. 

CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 

12. Prin Adresa nr.3235 din 19 februarie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.1161 din 19 februarie 2020, în temeiul art.146 lit.d) teza finală din Constituţie şi al art.32 din Legea nr.47/1992, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de 

2 

neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.1, pct.2, pct.5 și pct.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. 

13. În motivarea excepției de neconstituționalitate, Avocatul Poporului susține, în esență, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 este neconstituțională atât din perspectiva condițiilor extrinseci de emitere a acestui act normativ, cât și din perspectiva conținutului intrinsec al reglementării. Astfel, în ceea ce privește neconstituționalitatea extrinsecă a actului normativ criticat, arată că Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 cu încălcarea principiului legalității, întrucât a solicitat avizul Consiliului Legislativ și Consiliului Economic și Social, „dar avizul Consiliului Legislativ a fost primit nu înainte de adoptarea actului normativ, ci după aprobarea lui, pe data de 5 februarie, ceea ce a determinat Consiliul Legislativ să precizeze că, la aceeași dată la care proiectul de ordonanță de urgență a fost primit spre avizare, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 5 februarie 2020 a fost retrasă încrederea acordată Guvernului, prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, aspect ce determină imposibilitatea executivului de a mai face astfel de solicitări”. Avocatul Poporului amintește că legiuitorul constituant a reglementat în art.79 din Legea fundamentală rolul Consiliului Legislativ, de „organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații”, iar Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituționalitatea legii sau ordonanței – simplă sau de urgență. (Decizia nr.140 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.377 din 14 mai 2019, paragraful 80) 
14. De asemenea, având în vedere că obiectul de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2020 vizează în mod explicit și măsuri privind asigurarea asistenței medicale de urgență, Avocatul Poporului consideră că erau incidente dispozițiile art.II alin.(2) din Ordonanța de urgență nr.1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, potrivit cărora „Comisia interministerială pentru suport tehnic emite aviz conform (…) pentru proiectele de acte normative în domeniul asistenței medicale de urgență și acordarea primului ajutor medical calificat, ce urmează a fi adoptate/emise de Guvern, respectiv de conducătorii organelor de specialitate ale administrației publice centrale”, precum și dispozițiile art.6 și art.7 din Hotărârea Guvernului nr.144/2014 privind organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru suport tehnic referitoare la obligativitatea solicitării avizului conform al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic. Or, întrucât Guvernul a omis să solicite avizul CIMST, cu ignorarea prevederilor art.II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2014, precum și ale art.6 și art.7 din Hotărârea Guvernului nr.144/2014, Avocatul Poporului consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 este neconstituțională în ansamblul său, fiind încălcat principiului legalității consacrat de art.1 alin.(5) din Legea fundamentală. 
15. Tot din perspectiva criticilor de neconstituționalitate extrinsecă a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2020, Avocatul Poporului arată că Guvernul nu a demonstrat existența situației extraordinare care a determinat emiterea acestui act normativ, nefiind realizat niciun studiu de impact (social și financiar) în ceea ce privește efectele aplicării măsurilor reglementate asupra accesului pacienților la tratamentele asigurate prin programele naționale de sănătate și la asistența medicală de urgență finanțate de la bugetul de stat, precum și asupra bugetului de stat și a Fondului național al asigurărilor de sănătate. De asemenea, arată că nu există nicio analiză care să justifice urgența emiterii acestui act normativ. 
16. Cât privește criticile aduse fondului reglementării supuse controlului de constituționalitate, Avocatul Poporului susține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituție privind interdicția adoptării ordonanțelor de urgență care afectează drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. În acest sens, arată, în esență, că soluția legislativă introdusă prin art.I pct.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020, cu referire la art.52 alin.(2) lit.c) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aduce atingere dispozițiilor art.1 alin.(3), ale art.4 alin.(1), ale art.34 și ale art.47 alin.(2) teza a III-a din Constituție, întrucât elimină prevederea conform căreia prin furnizorii privați se putea realiza implementarea programelor naționale de sănătate doar pentru serviciile medicale care excedează capacității furnizorilor publici de servicii medicale. Or, arată că, în considerarea caracterului social al statului român, legiuitorul a optat pentru organizarea sistemului de asistență medicală bazat pe principiul solidarității sociale în colectarea și utilizarea fondurilor. Solidaritatea socială presupune ca orice persoană asigurată să beneficieze, la nevoie, în condiții identice, de asistență pentru apărarea și restabilirea sănătății, chiar dacă posibilitățile sale materiale, determinate de nivelul veniturilor realizate, 

3 

i-au permis o contribuție mai redusă la constituirea fondului de asigurări de sănătate. Dispozițiile constituționale ce vizează exercitarea dreptului la ocrotirea sănătății precizează că acesta este garantat de către statul român. Potrivit art.34 alin.(3) din Constituție, organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale se stabilește prin lege, ceea ce înseamnă că legiuitorul este îndreptățit să impună reguli pentru crearea, menținerea și dezvoltarea unui sistem de asigurări sociale cu respectarea principiilor constituționale. De aceea, într-o interpretare sistematică a prevederilor Constituției, dreptul la ocrotirea sănătății, în componenta sa referitoare la organizarea prin lege a asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale, nu poate fi disociat de dreptul cetățenilor la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, garantat de prevederile art.47 alin.(2) din Constituție. Deși, în aparență, prin noua soluție legislativă se urmărește accesul nediscriminatoriu la serviciile medicale oferite de furnizorii de servicii publici și privați, în cadrul programelor naționale de sănătate, în realitate, în condițiile transferării finanțării și resursei umane (medici, asistenți) către sectorul privat, efectele pe termen mediu și lung vor conduce la pauperizarea accentuată a sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului persoanelor care nu-și permit accesarea serviciilor private la orice tip de servicii medicale. În realitate, cele două categorii de furnizori de servicii medicale nu se află în poziții de egalitate pe piața serviciilor medicale, tocmai pentru că serviciile medicale private sunt oferite de operatori economici privați, proprietarii spitalelor private urmărind maximizarea profitului obținut din activitățile desfășurate, ceea ce reprezintă un scop legitim, atât timp cât nu se desfășoară prin finanțare publică, din bugetul de stat și în competiție (neloială) cu prestatorii de servicii medicale din sistemul public. 

17. Pentru a sublinia diferențele existente între furnizorii publici și cei privați de servicii medicale, Avocatul Poporului amintește că furnizorii publici beneficiază de consacrare și garantare constituțională prin art.34 și art.47 alin.(2) teza a III-a. De asemenea, arată că aceștia sunt supuși unor condiționări legale și administrative, care privesc modul de gestionare a resurselor umane și a achizițiilor, care nu sunt aplicabile și furnizorilor privați de servicii medicale. Totodată, sectorul comercial este liber să-și atragă clientela prin toate metodele de publicitate, inclusiv audiovideo și publicitate stradală, în timp ce sectorului public de sănătate nu-i sunt permise astfel de practici. Ca atare, în situații de finanțare similară sau chiar de subfinanțare a spitalelor publice, există riscul unui fenomen de migrație a medicilor și a pacienților dinspre spitalele publice înspre spitalele private. De altfel, în sistemul public, salariile sunt fixe și stabile, indiferent de numărul de pacienți pe care îl tratează, în timp ce, în sistemul privat, salarizarea este negociabilă și direct proporțională cu numărul de pacienți, medicul încasând un procent din venitul pe care fiecare pacient îl aduce spitalului privat respectiv. Spitalele publice ar putea fi puse în situația să nu mai poată asigura integral tratamentul unora dintre pacienți, în timp ce accesul la serviciile medicale ale spitalelor private este asigurat doar pacienților care pot să plătească contribuțiile suplimentare introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.27/2019 pentru completarea art.230 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. 
18. În continuare, Avocatul Poporului arată că prevederile art.I pct.5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020, care introduc două alineate noi la art.III din Legea nr.95/2006, încalcă prevederile art.147 alin.(4) din Constituție, prin nesocotirea considerentelor și a dispozitivului Deciziei Curții Constituționale nr.1300 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.893 din 21 decembrie 2009. Această decizie confirmă constituționalitatea art.91, art.94 și art.95 din Legea nr.95/2006, prin care unitățile medicale specializate autorizate din sistemul privat sunt excluse de la decontarea tuturor serviciilor de asistența medicală de urgență și transport medical asistat, cu excepția consultațiilor la domiciliu pentru urgențele de gradul 2. Prin această decizie, Curtea a reținut că dreptul de a desfășura o activitate economică nu impune statului susținerea ori decontarea serviciilor asigurate de comercianții privați din bani publici, așa cum este Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. 
19. În privința dispozițiilor art.I pct.5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020, Avocatul Poporului arată că acestea au o formulare lipsită de predictibilitate, întrucât prevăd că lista spitalelor private în cadrul cărora se pot organiza servicii medicale private de urgență se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Or, consideră că prin această formulare se liberalizează, în fapt, sistemul medical de urgență, fiind deschisă finanțarea publică pentru tratamentul cazurilor de urgențe critice de către sistemul privat. În condițiile unei finanțări unice, provenind de la bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale, scindată la un număr nedefinit de unități sanitare de urgență, Avocatul Poporului consideră că rezultatul va fi închiderea unităților sanitare de urgență de stat, cu consecința încălcării principiului solidarității și a dreptului la ocrotirea sănătății în unitățile sanitare de stat. 
20. Referitor la soluția legislativă introdusă prin art.I pct.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020, Avocatul Poporului susține că aceasta încalcă principiul predictibilității consecințelor actului normativ consacrat de prevederile art.1 alin.(5) din Legea fundamentală. Astfel, consideră că se creează premisele pentru accesul necontrolat și nelimitat al sectorului comercial la 

4 

finanțarea sectorului public de urgență, iar un furnizor privat, operator economic prin excelență, poate utiliza această imprecizie a textului în vederea obținerii de finanțare de la stat pentru aproape orice pacient, sub suspiciunea de a fi un caz critic. 

21. În sfârșit, Avocatul Poporului arată că este lipsită de predictibilitate sintagma „servicii integrate” inserată în noua definiție adusă programelor naționale de sănătate curative prin art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020. În acest sens, arată că, potrivit soluției legislative anterioare, programele naționale de sănătate curative erau definite ca acele programe care au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătății publice, altele decât TBC și HIV/SIDA și transplant de organe, țesuturi și celule. În forma adoptată de Guvern, programele naționale de sănătate curative (adică exact aceste programe pentru care se conferă dreptul furnizorilor privați de a obține finanțate nelimitată în detrimentul finanțării unităților publice) sunt definite ca fiind acele programe care au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătății publice, altele decât TBC și HIV/SIDA și transplant de organe, țesuturi și celule, precum și acordarea de servicii medicale, servicii conexe pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, servicii integrate, după caz, potrivit prevederilor art.51 alin.(4) din Legea nr.95/2006. Inserarea în enumerare a sintagmei „servicii integrate” împreună cu trimiterea la dispozițiile art.51 alin.(4) din Legea nr.95/2006, potrivit cărora „Structura programelor naționale de sănătate, obiectivele acestora, precum și orice alte condiții și termene necesare implementării și derulării se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătății”, în condițiile în care în legislația sănătății nu este definită noțiunea de „servicii integrate”, lasă loc arbitrariului în stabilirea întinderii noțiunii de „servicii integrate” ce vor fi decontate din bugetul de stat, prin act administrativ normativ. 
22. Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) şi ale art.33 din Legea nr.47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 
23. Președintele Camerei Deputaților apreciază că motivele de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă a Ordonanței de urgență Guvernului nr.25/2020 invocate de Avocatul Poporului sunt întemeiate. Astfel, consideră că este încălcat art.115 alin.(6) din Constituție, întrucât se încalcă dreptul la ocrotirea sănătății. În acest sens, arată că nu a fost efectuat niciun studiu în privința facilitării accesului pacienţilor la tratamentele asigurate prin programele naţionale de sănătate şi la asistenţa medicală de urgenţă, finanţate de la bugetul de stat care să arate necesitatea adoptării măsurile reglementate de actul normativ supus controlului de constituționalitate. 
24. De asemenea, apreciază că este încălcat art.115 alin.(4) din Constituție, deoarece, din preambulul și nota de fundamentare ale ordonanței supuse controlului de constituționalitate nu reiese situaţia extraordinară care a determinat emiterea acestui act normativ. Consideră că niciuna dintre soluțiile legislative cuprinse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/2020 nu se fundamentează pe existența unei situații excepționale a cărei reglementare să nu poate fi amânată. 
25. Totodată, Președintele Camerei Deputaților consideră că a fost încălcat şi principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art.1 alin.(5) din Constituţie, dat fiind că legiuitorul delegat a omis să solicite avizul conform al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, cu ignorarea prevederilor art.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2014, precum şi ale art.6 și art.7 din Hotărârea Guvernului nr.144/2014. 
26. De asemenea, arată că avizul Consiliului Legislativ a fost primit după aprobarea actului normativ, pe data de 5 februarie, ceea ce a determinat Consiliul Legislativ să precizeze că, la aceeaşi dată la care proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost primit spre avizare, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 5 februarie 20202 a fost retrasă încrederea acordată Guvernului, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, aspect ce determină imposibilitatea executivului de a mai face astfel de solicitări. 
27. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, referindu-se la criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art.115 alin.(4) din Constituție, arată că intervenția legislativă a Guvernului a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populației la servicii medicale. În acest sens, arată că situaţia extraordinară care dovedeşte necesitatea reglementării de urgenţă a măsurilor contestate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate rezultă fără putinţă de tăgadă din raportul „Starea Sănătăţii în Uniunea Europeană – România, Profilul de sănătate al ţării 2019”, publicat de Comisia Europeană, potrivit căruia România are cea mai ridicată rată a mortalității din cauze tratabile dintre ţările UE. În acest context, legiuitorul a apreciat faptul că sunt necesare eforturi care să presupună creşterea accesului pacienţilor la tratament în cadrul programelor naţionale de sănătate curative prin asigurarea, în cadrul aceleiaşi unităţi sanitare, a tuturor serviciilor necesare pacienţilor în funcţie de afecţiunile de care aceştia suferă, precum şi de spectrul de comorbidităţi asociate. 

5 

28. Totodată, Guvernul menționează că prin Ordonanța Guvernului nr.9/2019 au fost modificate şi completate dispoziţiile Legii nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate în sensul instituirii cadrului legal necesar introducerii, dezvoltării şi implementării unui subprogram de sănătate adresat persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, finanţat din bugetul Fondului naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate, care are ca scop acordarea de servicii integrate de sănătate. Având în vedere faptul că în anul 2020 este necesar să înceapă derularea Subprogramului naţional pentru persoanele cu afecţiuni din spectrul autist în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, precum şi faptul că serviciile integrate pot cuprinde, după caz, medicamente, servicii medicale, investigaţii paraclinice etc., prin prevederile art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 au fost reglementate dispoziţii normative de nivel primar pentru a asigura unitatea terminologică şi concordanţa cu celelalte acte normative de nivel primar. 
29. De asemenea, Guvernul arată că, în virtutea obligaţiei constituţionale privind garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, statul român trebuie să asigure accesul populaţiei în mod echitabil şi nediscriminatoriu la servicii medicale, astfel că prin prevederile art.I pct.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 s-a reglementat ca programele naţionale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, să se deruleze în mod unitar atât prin furnizori publici, cât şi prin furnizori privaţi, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale. Precizează că, în condiţiile în care actualele prevederi care reglementează modalitatea de derulare a programelor naţionale de sănătate au aplicabilitate până la data de 31 martie 2020, nereglementarea de urgenţă ar fi condus la imposibilitatea implementării acestor beneficii în legislaţia secundară în vederea acordării acestora pentru persoanele care suferă de afecţiuni grave. 
30. În ceea ce priveşte afirmaţiile referitoare la lipsa studiului de impact social şi financiar, Guvernul arată că, în Nota de fundamentare, la secţiunea a 3-a – „Impactul socio-economic al proiectului de act normativ” se găseşte o analiză ce vizează efectele aplicării măsurilor luate prin actul normativ criticat asupra accesului pacienţilor la tratamentele asigurate prin programele naţionale de sănătate finanţate din Fondul național unic de asigurări de sănătate (FNUASS) şi din bugetul de stat. De asemenea, și impactul financiar a fost analizat, aşa cum rezultă din secţiunea a 4-a – „Impactul financiar asupra bugetului general consolidat” din Nota de fundamentare a actului normativ criticat. 
31. Cu privire la lipsa avizului Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, Guvernul arată că în niciun caz nu poate atrage neconstituţionalitatea întregului act normativ, având în vedere faptul că acesta nu îşi găseşte reglementare constituţională. 
32. Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Guvernul arată că soluţia legislativă introdusă prin art.I pct.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020, prin care se modifică art.52 alin.(2) lit.c) din Legea nr.95/2006, asigură accesul imediat al pacienţilor la tratament în cadrul programelor naţionale de sănătate curative şi, în funcţie de opţiunea acestora, prin furnizorii care sunt autorizaţi şi evaluaţi şi care au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate, serviciile medicale astfel acordate urmând a fi suportate din fondurile alocate pentru derularea programelor naţionale de sănătate curative, aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2020. Textul introdus prin pct.3 al art.I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 prevede că pentru bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, respectiv bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi pentru cei care beneficiază de servicii medicale în baza art.100 şi art.111, furnizorii publici şi privaţi au obligaţia de a nu încasa sume suplimentare faţă de cele decontate, potrivit actelor normative în vigoare. Prin urmare, Guvernul consideră nefondată critica formulată de Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte consecinţa adoptării soluţiei legislative criticate care ar conduce la lipsa accesului persoanelor care nu- şi permit accesarea serviciilor private la orice tip de serviciu medical. Din contră, apreciază că prin reglementările supuse controlului de constituționalitate este asigurat accesul pacienţilor la tratament în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, prin care sunt tratate afecţiunile cu impact major asupra sănătăţii, ceea ce va conduce la îmbunătăţirea stării de sănătate şi a calităţii vieţii sociale. 
33. Guvernul arată și că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu aduce argumente care să justifice modul în care a ajuns la concluzia că prevederile art.1 pct.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 vor conduce la transferarea finanţării şi resursei umane către sectorul privat, având ca efect pauperizarea sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului persoanelor care nu-şi permit accesarea serviciilor private la orice tip de servicii medicale. 
34. De asemenea, susține că dispozițiile art.I pct.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 nu aduc atingere art.47 alin.(2) teza a III-a din Constituţie, având în vedere faptul că legiuitorul nu exclude din mecanismul legal al tratamentului în cadrul programelor naţionale de sănătate 

6 

curative unităţile sanitare de stat, ci aduce lângă acestea şi unităţile sanitare private, acest mecanism permiţând un acces rapid al pacientului la serviciile medicale de specialitate. 

35. Guvernul susține că este neîntemeiată și critica de neconstituţionalitate privind dispozițiile art.I pct.5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020, întrucât prevederile art.147 alin.(4) din Constituţie dobândesc relevanţă doar în măsura în care Curtea ar fi constatat neconstituţionalitatea actului normativ în ansamblu sau a prevederii legale în discuţie, or, prin Decizia nr.1300 din 13 octombrie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.91, art.94 şi art.95 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. 
36. De asemenea, Guvernul consideră că este neîntemeiată critica privind lipsa de claritate şi previzibilitate a sintagmelor „lista spitalelor private în cadrul cărora se vor organiza servicii medicale private de urgenţă” şi „servicii integrate”. În acest sens, arată că Avocatul Poporului nu indică suficient de clar care sunt elementele care comportă interpretări diferite ori care sunt textele care nu permit stabilirea unei identificări a noţiunilor utilizate de legiuitor. Arată însă că sintagma „servicii integrate ” nu priveşte tipuri noi de servicii care să fie acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate, ci acestea urmează să includă, după caz, un cumul de medicamente, servicii medicale, investigaţii paraclinice deja reglementate şi acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, care nu vor fi stabilite în mod aleatoriu, ci în condiţiile art.51 alin.(4) din Legea nr.95/2006, respectiv prin hotărârea Guvernului, act normativ care urmează să fie elaborat, ca şi până în prezent, cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond stabilite, potrivit legii, cu avizul tuturor instituţiilor şi organismelor competente implicate în procesul de reglementare. 
37. În sfârșit, Guvernul arată că nu este susținută critica autorului excepției potrivit căreia furnizorii privaţi de servicii medicale ar obţine o finanţare nelimitată, având în vedere că serviciile integrate acordate în cadrul unor programe naţionale de sănătate urmează să se suporte în limita fondurilor alocate pentru derularea programelor naţionale de sănătate curative, aprobate prin Legea bugetului de stat, iar sumele vor fi alocate în funcţie de indicatorii specifici realizaţi şi în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie, pe bază de documente justificative. 
38. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 

CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, susținerile reprezentantei Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele: 

39. Curtea Constituţională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, precum şi ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 
40. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit actului de sesizare, îl constituie dispozițiile art.I pct.1, pct.2, pct.5 și pct.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.109 din 12 februarie 2020. Curtea constată că, alături de criticile de neconstituționalitate intrinsecă ce privesc conținutul acestor dispoziții de lege, Avocatul Poporului formulează și critici de neconstituționalitate extrinsecă, susținând că acestea afectează Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 în ansamblul său. Prin urmare, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020, în ansamblul său, și, în special, dispozițiile art.I pct.1, pct.2, pct.5 și pct.6 din această ordonanță de urgență. Aceste texte de lege au următoarea redactare: 

– Art.I: „Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 

1.La articolul 48 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: „b) programe naţionale de sănătate curative care au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice, altele decât TBC şi HIV/SIDA şi transplant de organe, ţesuturi şi celule, precum şi acordarea de servicii medicale, servicii conexe pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, servicii integrate, după caz, potrivit prevederilor art.51 alin.(4);” 

2.La articolul 52 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: „c) furnizori privaţi de servicii medicale;” […] 

7 

5.La articolul 111, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins: 

„(21) Lista spitalelor private în cadrul cărora se pot organiza servicii medicale private de urgenţă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în urma verificării respectării standardelor prevăzute la alin.(2). 

(22) În vederea verificării standardelor menţionate la alin.(2), spitalele private vor depune la Ministerul Sănătăţii documentaţia stabilită prin hotărâre a Guvernului.” 

6.La articolul 111, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31) şi (32), cu următorul cuprins: 

„(31) Cheltuielile pentru îngrijirea pacienţilor aflaţi în stare critică sau cu acuze ce ridică suspiciunea unei afecţiuni acute grave care nu pot fi acoperite din sumele obţinute pe baza contractelor încheiate de către spitalele private cu casele de asigurări de sănătate vor fi decontate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii. Sumele aferente decontului per caz nu pot depăşi sumele decontate pentru cazuri similare din sistemul public de urgenţă. 

(32) Procedurile şi condiţiile privind decontarea cheltuielilor prevăzute la alin.(31) se stabilesc în mod concurenţial, transparent şi nediscriminatoriu prin hotărâre a Guvernului.” 

41. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2020 sunt contrare următoarelor prevederi constituționale: art.1 alin.(3) și (5) în ceea ce privește statul social și obligația respectării legilor, art.4 alin.(1) referitor la solidaritatea cetățenilor, art.34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, art.47 alin.(2) prin care se consacră dreptul cetățenilor la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, art.115 alin.(4) și (6) referitoare la condițiile în care pot fi emise ordonanțele de urgență, respectiv domeniile pe care nu le pot reglementa aceste acte normative și art.147 alin.(4) privind efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. 
42. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Avocatul Poporului critică Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 atât din perspectiva extrinsecă a neîndeplinirii condițiilor legale și constituționale de emitere a acestui act normativ, cât și din perspectiva intrinsecă, ce vizează însuși conținutul reglementării. 
43. Analizând criticile de neconstituționalitate vizând nerespectarea condițiilor legale și constituționale pentru emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2020, Curtea constată că Avocatul Poporului invocă încălcarea principiului legalității prevăzut în art.1 alin.(5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Acest text constituțional instituie o obligație generală, aplicabilă nu doar cetățenilor și tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, ci și autorităților statului, inclusiv celor care se bucură de prerogativele de legiferare. 44. Referindu-se la incidența principiului legalității în cadrul procesului de adoptare a actelor normative, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.336 din 3 mai 2019, paragraful 85, a subliniat că acest principiu constituțional, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementat de art.1 alin.(3) din Constituţie, „impune ca atât exigenţele de ordin procedural, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării”. Curtea a subliniat că regulile referitoare la fondul reglementărilor, procedurile de urmat, inclusiv solicitarea de avize de la instituţiile prevăzute de lege, reprezintă „instrumente pentru asigurarea dezideratului calităţii legii, o lege care să slujească cetăţenilor, iar nu să creeze insecuritate juridică”. 
44. Curtea reține că Avocatul Poporului invocă încălcarea principiului legalității în raport cu nerespectarea dispozițiilor constituționale și legale referitoare la competența de avizare a proiectelor de acte normative ce revine Consiliului Legislativ. 
45. Curtea constată că, prin art.79 alin.(1) din Constituție, Consiliul Legislativ este consacrat ca „organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiecte de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații”. Concretizând aceste prevederi constituționale, art.4 alin.(1) din Legea nr.73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1122 din 29 noiembrie 2004, prevede că „Proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ cu privire la legalitatea măsurilor preconizate şi la modul în care sunt realizate cerinţele prevăzute la art.3 alin.(3), care se aplică în mod corespunzător.” De asemenea, art.9 alin.(2) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010, stabilește că „După elaborarea lor şi încheierea procedurii de avizare prevăzute la alin.(1), proiectele de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod obligatoriu avizării Consiliului Legislativ.” Curtea apreciază că această din urmă dispoziție legală subliniază importanța rolului pe care Consiliul Legislativ îl are în cadrul procesului de legiferare, prin aceea că avizul acestui organ este emis doar după ce 

8 

procedura de elaborare a actului normativ a fost încheiată, înglobând eventualele modificări propuse prin avizul altor autorități competente în materie, astfel că reprezintă o evaluare finală și globală a actului normativ înainte de a fi supus adoptării sale. 

47. Din conținutul prevederilor constituționale și legale mai sus arătate se desprinde ca fiind evidentă obligația Guvernului ca, înainte de a adopta o ordonanță de urgență, să solicite avizul Consiliului Legislativ. Nerespectarea acestei obligații duce la neconstituționalitatea actului normativ adoptat, așa cum Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr.83 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.187 din 25 martie 2009 
48. Ca urmare a solicitării adresate, Consiliul Legislativ, în îndeplinirea atribuțiilor sale constituționale ce privesc asigurarea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații, are posibilitatea de a-și exprima opinia cu privire la: legalitatea măsurilor preconizate; concordanţa reglementării propuse cu Constituţia, cu legile-cadru în domeniu, cu reglementările Uniunii Europene şi cu actele internaţionale la care România este parte, iar în cazul proiectelor de lege şi al propunerilor legislative, natura legii şi care este prima Cameră ce urmează a fi sesizată; asigurarea corectitudinii şi clarităţii exprimării juridice, înlăturarea contradicţiilor sau necorelărilor din cuprinsul proiectului de act normativ, asigurarea caracterului complet al prevederilor sale, respectarea normelor de tehnică legislativă, precum şi a limbajului normativ; prezentarea implicaţiilor noii reglementări asupra legislaţiei în vigoare, prin identificarea dispoziţiilor legale care, având acelaşi obiect de reglementare, urmează să fie abrogate, modificate sau unificate, precum şi prin evitarea reglementării unor aspecte identice în acte normative diferite[art.3 alin.(3) din Legea nr.73/1993]. 
49. Deși avizul Consiliului Legislativ este consultativ, art.10 alin.(4) din Legea nr.24/2000 prevede că observaţiile şi propunerile privind respectarea normelor de tehnică legislativă vor fi avute în vedere la definitivarea proiectului de act normativ, iar neacceptarea acestora trebuie motivată în cuprinsul actului de prezentare a proiectului sau într-o notă însoţitoare. 
50. Potrivit dispozițiilor art.4 alin.(3) ultima teză din Legea nr.73/1993, în cazul ordonanțelor de urgență, Consiliul Legislativ trebuie să emită avizul său în 24 de ore, dar dacă avizul nu este dat în acest termen, aceasta nu împiedică desfăşurarea procedurii legislative. 
51. Prin urmare, Curtea reține că avizul Consiliului Legislativ este unul deosebit de important pentru că observaţiile formulate au drept finalitate sistematizarea, unificarea şi coordonarea întregii legislaţii, astfel că acesta trebuie să fie solicitat în prealabil adoptării actului normativ. Urmărirea şi implementarea cerinţelor impuse de Legea nr.24/2000 asigură coerența întregului sistem de drept, iar Consiliul Legislativ este cel care, în mod primar, realizează această activitate. Consiliului Legislativ are obligaţia de a contribui la asigurarea coerenței şi unificării legislaţiei [Decizia nr.304 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.520 din 5 iulie 2017, par.27]. Avizul Consiliului Legislativ este de natură să contribuie la unitatea şi coerența textului actului normativ care urmează a fi adoptat, astfel că art.79 alin.(1) din Constituţie nu se poate interpreta decât în sensul că solicitarea avizului trebuie să fie anterioară adoptării actului normativ vizat. 
52. Examinând fișa procesului legislativ pentru emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2020, Curtea constată că, prin Adresa nr.35 din 4 februarie 2020, Guvernul a trimis spre avizare Consiliului Legislativ proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Această solicitare a fost primită de Consiliul Legislativ pe data de 5 februarie 2020, fiind înregistrată cu nr.D84 din 5 februarie 2020. Curtea constată totodată că, la aceeași dată la care a solicitat avizul Consiliului Legislativ, respectiv 4 februarie 2020, și cu o zi înainte ca această solicitare să ajungă la organul consultativ mai sus arătat, Guvernul a emis ordonanța de urgență supusă analizei de constituționalitate. 
53. Curtea reține că termenul în care trebuie exprimat punctul de vedere al Consiliului Legislativ curge de la data înregistrării la Consiliul Legislativ a solicitării de avizare a proiectului de act normativ. Nu este suficient ca solicitarea de aviz privind proiectul de ordonanţă de urgenţă să fie înregistrată la Secretariatul General al Guvernului în ziua emiterii ordonanţei de urgenţă şi să se considere că de la această dată curge termenul de emitere a avizului, ci ea trebuie dublată, în mod obligatoriu, de înregistrarea solicitării la Consiliul Legislativ înainte de emiterea ordonanţei de urgenţă, pentru că altfel s-ar compromite chiar rolul Consiliului Legislativ, deoarece ar putea apărea situaţia ca la momentul primirii solicitării de aviz actul normativ să fi fost deja adoptat, aşa cum s-a întâmplat în cauza de faţă. Astfel, data înregistrării la Consiliul Legislativ a adresei de solicitare a avizului său este certă, şi anume 5 februarie 2020, iar Curtea nu poate decât să concluzioneze că, la data emiterii ordonanţei de urgenţă, Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ şi astfel a încălcat art.1 alin.(3) şi (5), precum şi art.79 alin.(1) din Constituţie. 
54. Curtea mai reține și faptul că, în ceea ce privește respectarea prevederilor legale și constituționale care stabilesc competența autorităților, prin Decizia nr.611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 106, a 

9 

arătat că statul de drept presupune punerea în aplicare a prevederilor explicite și formale ale legii și ale Constituției. Cu alte cuvinte, „sub aspectul colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, o primă semnificație a conceptului o constituie respectarea normelor de drept pozitiv, aflate în vigoare într-o anumită perioadă temporală, care reglementează în mod expres sau implicit competențe, prerogative, atribuții, obligații sau îndatoriri ale instituțiilor/autorităților statului.” Prin urmare, „colaborarea loială presupune, dincolo de respectul faţă de lege, respectul reciproc al autorităţilor/instituţiilor statului, ca expresie a unor valori constituţionale asimilate, asumate şi promovate, în scopul asigurării echilibrului între puterile statului. Loialitatea constituţională poate fi caracterizată, deci, ca fiind o valoare-principiu intrinsecă Legii fundamentale, în vreme ce colaborarea loială între autorităţile/instituţiile statului are un rol definitoriu în implementarea Constituţiei.” (paragraful 107) 

55. Or, raportând aceste repere stabilite în jurisprudența Curții Constituționale la modul în care Guvernul a înțeles să-și îndeplinească obligația de a solicita avizul Consiliului Legislativ cu prilejul emiterii Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2020, Curtea apreciază că legiuitorul delegat nu a fost interesat și nu a permis ca acest organ consultativ să-și îndeplinească rolul său constituțional, ignorând dispozițiile Legii nr.24/2000 și pe cele ale art.1 alin.(5) din Constituție ce urmăresc asigurarea calității actelor normative. 
56. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, reţinută prin raportare la dispoziţiile art.1 alin.(3) și (5) și ale art.79 alin.(1) din Constituție, care afectează Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 în ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze şi celelalte motive de neconstituţionalitate formulate de autorul excepției de neconstituţionalitate. 
57. Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A. d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992, cu unanimitate de voturi, 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii Decide : Admite excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate este neconstituțională. 

Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2020.