Comunicat de presă Ședința directorilor generali ai Aeroporturilor Membre ale Asociației Aeroporturilor din România
4 Februarie 2022
În contextul actual al pandemiei Covid-19, care a afectat grav transportul aerian, Asociația Aeroporturilor din România organizează în aceste zile o ședință de lucru la care participă directorii generali ai aeroporturilor din România, factorii de decizie din instituțiile de stat cu atribuții în transportul aerian și reprezentanți ai companiilor care își desfășoară activitatea în domeniul aviației civile.
Obiectivele principale ale întâlnirii care se desfășoară la Poiana Brașov în perioada 3-4 februarie 2022 sunt de a identifica cele mai bune măsuri pentru recuperarea traficului de pasageri, implementarea strategiilor de dezvoltare a aeroporturilor prin finanțare europeană, redresarea financiară a actorilor implicați în industria transportului aerian, precum și îmbunătățirea serviciilor și a facilităților oferite pasagerilor.
Totodată, agenda evenimentului aduce în discuții și aspecte legate de problemele operaționale, de siguranță și de securitate din domeniul aviației.
Comparativ cu anul 2020, traficul de pasageri pe aeroporturile din România a înregistrat anul trecut o creștere de aproximativ 60%. Pe cele 16 aeroporturi membre A.A.R., în anul 2021 au călătorit peste 11, 2 milioane de pasageri.
“Din cauza restricțiilor care au fost impuse la nivel internațional pentru limitarea răspândirii virusului SARS-Cov-2, transportul aerian a fost unul dintre cele mai afectate domenii. În acești doi ani de criză, aeroporturile s-au confruntat cu o scădere drastică a traficului de pasageri, care a dus, implicit, și la scăderea veniturilor aeroporturilor. Având în vedere că activăm pe o piață extrem de concurențială, avem nevoie de sprijinul autorităților pentru a reuși să depășim această criză. “, a declarat domnul David Ciceo, președintele A.A.R.
Estimările bazate pe datele organismelor naționale și internaționale din domeniul aviației arată că, în cel mai optimist scenariu, traficul de pasageri va reveni la nivelul din 2019, înainte de pandemia Covid-19, abia în anul 2025.