Schema de stagiu – „Vulcanus in Europe” – este dezvoltată de Centrul pentru Cooperare Industrială UE–Japonia în colaborare cu Directoratul General pentru Piaţă Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM–uri din cadrul Comisiei Europene și Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia. Scopul acestui proiect este de a contribui la o mai bună cunoaștere a mediului de afaceri din România, precum și pentru a dezvolta relații de colaborare solide cu Japonia si ofera posibilitatea companiilor europene și, implicit românești, să găzduiască un stagiar japonez cu pregătire în cercetare și dezvoltare tehnologică, în perioada 23 august 2021 – 18 martie 2022.
Companiile eligibile pentru acest program trebuie să activeze în domeniile industrial sau de servicii și practici arhitecturale. În plus, antreprenorii români interesați de acest proiect pot selecta stagiarul japonez în funcție de profilul companiei şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească studentul. Termenul limită pentru a aplica la acest proiect este 15 octombrie 2020.
Detalii suplimentare pot fi gasite aici: https://www.eu-japan.eu/events/vulcanus-europe
