Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. – Eliberare abonamente refugiați și persoane cu dizabilități 2025
ÎN ATENȚIA PERSOANELOR CARE BENEFICIAZĂ DE TRANSPORT PUBLIC GRATUIT PE BAZA L118/1990, L189/2000 și OUG 214/1999 ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI – Abonamente de transport gratuite pe anul 2025
Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Compania de Trasport Public Cluj-Napoca S.A. anunță că începând cu data de 20.11.2024 se vor elibera abonamentele pentru transportul public în comun, valabile pentru anul 2025, pentru următoarele categorii de călători: 1. Persoanele beneficiare ale L 118/1990, L 189/2000 și OUG 214/1999– strămutați, refugiați, deportați și deținuți politici – beneficiază de gratuitate la transportul în comun pe toate liniile în cadrul Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj (municipiul Cluj-Napoca, comunele Apahida, Baciu, Chinteni, Ciurila, Feleacu, Florești, Gilău, Aiton, Petreștii de Jos și Săvădisla). Beneficiarii L 118, L 189 și OUG 214 se pot prezenta la toate Centrele de vânzare carduri, cu următoarele documente:
  • Buletin / carte de identitate – în original (domiciliul pe raza județului Cluj) și o copie;
  • Decizia sau Hotărârea de la Casa Județeană de Pensii Cluj -copie (se reține);
  • Două copii după ultimul cupon de pensie (se rețin);
  • Cerere emitere card, pentru persoanele care nu dețin card – se completeză pe loc;
2. Persoanele cu dizabilități sunt invitate să se prezinte la Centrul de vânzare OPERA – P-ța Ștefan cel Mare nr.17-18, pentru ridicarea abonamentelor gratuite pe anul 2025, pe baza listelor puse la dispoziție de Direcția de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Persoanele cu dizabilități trebuie să facă o cerere în prealabil, la Direcţia de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, pentru a fi trecute pe listele cu beneficiari. Persoanele din această categorie vor avea asupra lor următoarele documente:
  • Buletin/carte de identitate– în original;
  • Cerere emitere card, pentru persoanele care nu dețin card – se completeză pe loc;
Sursa: Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A.